|




Related documents & links
>
Download the conference report
|
Pe 7 decembrie 2011, EUNIC în Bruxelles şi ifa (Institute for Foreign Cultural Relations) au organizat o masă rotundă privind „Iniţiativele culturale şi rolul societăţii civile în soluţionarea conflictelor.”
Întâlnirea a avut loc cu o zi înaintea întâlnirii preşedinţilor institutelor naţionale de cultură, membre EUNIC, şi a adunat diverşi experţi în securitatea UE şi soluţionarea conflictelor, precum şi numeroşi membri ai EUNIC în Bruxelles, inclusiv preşedintele în exerciţiu, Mario Vielgrader, şi fostul preşedinte, Martin Hope. Numeroşi membri EUNIC au fost prezenţi, printre aceştia numărându-se preşedinta Ana Paula Laborinho, care a deschis lucrările şedinţei. În introducere, aceasta a subliniat importanţa dialogului în procesele de pace şi democratizare, care sunt susţinute atât prin iniţiativele EUNIC cât şi de societatea civilă, în regiunile fragile aflate în urma unui conflict.
Deschiderea a fost urmată de o primă masă rotundă, în cadrul căreia experţii au împărtăşit din experienţele lor şi au discutat ce este necesar pentru a asigura o utilizare sustenabilă şi de lungă durată a instrumentelor culturale şi educaţionale în procesele de pace. A fost ridicată problema impactului pe care cultura şi educaţia le au în aceste regiuni şi a evaluării acestui impact. S-a căzut de acord asupra necesităţii unei metodologii de măsurare a impactului, dar criteriile pentru a face acest lucru au fost greu de definit. Au fost discutate şi riscurile programelor de dialog, precum şi posibilităţile de a depăşi aceste riscuri.
A doua masă rotundă a ridicat problema recunoaşterii institutele culturale europene drept parteneri de bază în soluţionarea conflictelor. Cu atât mai mult, au fost examinate provocările specifice cu care se confruntă membrii EUNIC în diferite regiuni fragile şi mai puţin stabile ale lumii, precum şi competenţele pe care aceştia trebuie să le aibă pentru a le creşte credibilitatea în acest domeniu de expertiză.
Întâlnirea a fost închisă de Peter Mares, conducătorul Programului de Finanţare a Soluţionării Conflictelor Civile, care a înaintat ideea înfiinţării unui grup de lucru numit „Cultură şi conflict.”
Adăugat pe: 12 decembrie 2011
|